Leo Messi a recurs la un gest fără precedent, la doar câteva ore după ce a cucerit cel de-al 8-lea Balon de Aur din carieră. Starul argentinian a postat pe pagina sa de Instagram un mesaj foarte dur, iar „săgețile” aruncate de Messi au fost într-o direcție bine stabilită.
Luni, 30 octombrie, pe scena Teatrului Chatelet din Paris, Leo Messi a fost încoronat pentru a 8-a oară în carieră cu trofeul superm destinat unui fotbalist profesionist, Balonul de Aur.
La scurt timp după ce a ieșit triumfător în cadrul topului alcătuit de revista France Football, Messi ar fi fost felicitat inclusiv de președintele Barcelonei, Joan Laporta, care ar fi avut și o rugăminte la adresa lui.
Potrivit publicației spaniole Jijantes, Laporta și Messi ar fi căzut de acord ca argentinianul să ia parte la inaugurarea noului stadion Camp Nou, când va fi organizat un eveniment special. În cadrul aceluiași eveniment ar fi urmat să îi fie dedicat și un omagiu lui Leo Messi:
„Președintele i-a mulțumit lui Leo pentru cuvintele sale din timpul discursului și au discutat pentru a găsi cea mai bună dată posibilă pentru omagiul pregătit de Barcelona”, a notat publicația Jijantes.
Articolul a ajuns și în atenția lui Leo Messi, care a avut o reacție fără precedent și l-a distribuit pe pagina sa de Instagram. Sub forma unui Insta Story, argentinianul a încărcat o captură de ecran cu materialul celor de la Jijantes și a negat toate informațiile apărute în acesta:
„Mințiți… Încă o dată mințiți”, a scris câștigătorul Balonului de Aur, care a adăugat și un emoji căruia îi crește nasul.
După gala Balonului de Aur 2023, Leo Messi a luat parte la o conferință de presă, iar printre întrebările pe care i le-au adresat jurnaliștii s-a regăsit și una cu privire la o potențială întoarcere a sa la Barcelona.
Messi a recunoscut că după ce își va agăța ghetele în cui se va muta la Barcelona, iar dacă clubul catalan îi va propune o funcție, atunci ar putea să o accepte cu inima deschisă:
„A fi antrenor este ceva ce îmi atrage atenția, dar totul se poate schimba. Am de gând să locuiesc la Barcelona și, bineînțeles, într-o zi aș putea colabora cu clubul care mi-a dat totul. Nu stiu cât mi-a mai rămas de jucat, dar vreau să mă bucur în continuare. O să locuiesc la Barcelona și voi fi legat într-un fel sau altul de club.
Să mi se aducă un omagiu? Mi-ar plăcea să pot să-mi iau rămas bun de la oameni în alt fel. Am plecat cu un sentiment ciudat și nu este un lucru bun ținând cont de tot ce am dat eu clubului și clubul mie. Merit să pot să-mi iau rămas bun de la oamenii cu care am împărtășit atâtea bucurii și necazuri”, a declarat argentinianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER